Publicitate

Banner
Banner
Banner

Dansuri, reprezentaţii teatrale, muzică indiană şi delicii culinare exotice… De toate aceste au avut parte orăşenii şi oaspeţii oraşului Anenii Noi.

Sute de curioşi, adulţi şi copii, au venit să participe la acest eveniment cultural original, organizat în piaţa principală a urbei.

Participanţii au avut  parte de cîteva ore de transpunere în lumea miraculoasă a Indiei, a zeităţilor hinduse, dar şi a filozofiei, deoarece din scenă au vorbit cîţiva guru cunoscuţi în mediile de specialitate. Actorii implicaţi în spectacole au demonstrat în scenă, prin prezentarea unor scene teatrale şi mitologice, frumuseţea şi bogăţia spirituală a acestei ţări miraculoase.

Doamnele au putut asista la un master-class de gătit în stil indian, evident, cu degustare, iar doritorii de a se alege cu un tatuaj exotic au profitat din plin de acest prilej. Şi desigur, nu au lipsit tradiţionalele costume naţionale indiene, purtate atît de bărbaţi, cît şi de femei.

Pe toată durata festivalului doritorii au putut să se delecteze cu bucate indiene exotice.

Interesul pentru cultura îndepărtatei Indii demonstrează că în Anenii Noi există un public deschis pentru tot ce e nou şi necunoscut.

Octavian Zelinski pentru Elita TV

Add comment

Security code
Refresh

  • Video
  • Ştiri
  • Emisiuni

Succesul european e… MOLIPSITOR - nu doar în România, ci şi la Anenii Noi! (reportaj TVR)

News image

Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural Consulting Group  a desfăşurat la 3 noiembrie, la Iaşi, în incinta bibliotecii centrale universitare, conferința „Succesul e... MOLIPSITOR!”.La eveniment a participat şi câţiva primar şi reprezentanţi ...

Ştiri | Administrator | Monday, 13 November 2017 | Hits: 125 | Comments

Read more

Producerea biogazului la Anenii Noi: 2 iepuri dintr-o lovitură! (reportaj TVR)

News image

Un grup de experţi germani, reprezentând Maschinering Kommunalservice şi Spelleken Associates, s-a aflat într-o vizită de lucru în raionul Anenii Noi, pentru a analiza posibilitatea construcţiei unei centrale electrice pe biogaz, care ar folosi ...

Ştiri | Administrator | Sunday, 5 November 2017 | Hits: 220 | Comments

Read more

Filmul de scurt-metraj MIGRAŢIE

News image

MIGRAŢIE... Acesta este titlul unui film de scurt metraj realizat anul curent de studioul adevărulTV. Filmul tratează problema migraţiei şi impactului ei asupra tinerilor. Protagonistele scurt-metrajului – Inesa şi Cristina – două tinere din sa...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 5 November 2017 | Hits: 229 | Comments

Read more

Problemele românilor discutate în plenul Adunării Generale a asociaţiei ASTRA (reportaj TVR)

News image

Circa 200 de delegaţii ale filialelor asociaţiei de cultură ASTRA din România, Moldova şi Serbia au venit la Carei, pentru a participa la cea de-a CXII-a Adunare Generală ASTRA. La acest eveniment a participat şi secretarul ...

Ştiri | Administrator | Sunday, 5 November 2017 | Hits: 217 | Comments

Read more

„Vrem să demonstrăm primarului că se poate” (reportaj TVR)

News image

La iniţiativa consilierului raional Sergiu Rapcea, circa 50 de locuitori ai oraşului Anenii Noi au organizat azi, 21 octombrie, o acţiune de salubrizare a teritoriului care începe la oprirea de autobuze de la ...

Ştiri | Administrator | Sunday, 5 November 2017 | Hits: 200 | Comments

Read more

Istoria românilor e la mare cinste la Gura Bâcului (reportaj TVR)

News image

Vestigiile istorice româneşti sunt la mare cinste în muzeul din Gura Bâcului, Anenii Noi. Spre deosebire de majoritatea muzee de istorie şi etnografie din republică, unde istoria perioadei interbelice este trecută sub tăcere, ...

Ştiri | Administrator | Sunday, 5 November 2017 | Hits: 224 | Comments

Read more

Hramul comunei Calfa – prilej pentru planuri şi parteneriate (reportaj TVR)

News image

Tradiţia românească face ca de Hram fraţii să se viziteze între ei, să se adune la o masă şi să-şi împărtăşească atât realizările, cât şi necazurile. Aşa a fost şi în Calfa, unde ...

Ştiri | Administrator | Tuesday, 3 October 2017 | Hits: 511 | Comments

Read more

Centrul de Creaţie a Elevilor din Anenii Noi: start stagiunii de creaţie 2017/2018! (reportaj TVR)

News image

Centrul de Creaţie a Elevilor „Ciocârlia” din Anenii Noi a dat tradiţional startul unui nou sezon de creaţie printr-o zi a uşilor deschise, în cadrul căreia tinerii artişti şi pedagogii lor au prezentat ...

Ştiri | Administrator | Friday, 22 September 2017 | Hits: 618 | Comments

Read more

Stadion artificial la gimnaziul din Todireşti (reportaj TVR)

News image

Cei peste 200 de elevi ai gimnaziului din Todireşti, Anenii Noi au de acum încolo unde practica sportul. Graţie administraţiei publice locale şi Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, în curtea instituţiei a fost inaugurat un sta...

Ştiri | Administrator | Sunday, 17 September 2017 | Hits: 726 | Comments

Read more

Open fun football school la Hârbovăţ (reportaj TVR)

News image

Original, interesant, captivant a fost organizată la 8 septembrie, pe stadionul din Hârbovăţ, Anenii Noi, sărbătoarea fotbalului distractiv pentru copii, conform programului Open Fun Football Schools 2017. Potrivit informației oferite de directorul şcolii...

Ştiri | Administrator | Sunday, 17 September 2017 | Hits: 648 | Comments

Read more

Tabăra de cultură şi civilizaţie românească Acasă la noi, Bistriţa, 2017 (reportaj TVR)

News image

Oraşul Bistriţa – numit din vechime „Porţile Transilvaniei” şi-a deschis larg porţile pentru un grup de 21 de tineri români din raionul Anenii Noi, care au participat timp de 7 zile (17-24 august) ...

Ştiri | Administrator | Monday, 4 September 2017 | Hits: 820 | Comments

Read more

Sfânta Teodora de la Sihla. Documentar

News image

Vă propunem spre vizionare un documentar realizat de noi în parteneriat cu studioul ABD Reporter din judeţul Neamţ, având ca subiect personalitatea Sfintei Teodora de la Sihla, dar şi spiritualitatea ...

Emisiuni | Administrator | Friday, 25 August 2017 | Hits: 899 | Comments

Read more

Ziua Internaţională a Tineretului 2017 (reportaj TVR)

News image

Tinerii din întreaga lume au sărbătorit la 12 august, Ziua internațională a tineretului. Cei mai activi tineri din Moldova, s-au întâlnit la Varnița, Capitala tineretului 2017, acolo unde special pentru ei a fost ...

Ştiri | Administrator | Friday, 25 August 2017 | Hits: 1012 | Comments

Read more

Școala europeană de instruire ASTRA la a VI-a ediție (reportaj TVR)

News image

Cea de-a VI-a ediție a Școlii europene de instruire ASTRA a reunit la Anenii Noi 20 de pedagogi și lideri de asociații neguvernamentale, dar și elevi și studenti din județele Neamț și Vaslui. Organizată ...

Emisiuni | Administrator | Friday, 25 August 2017 | Hits: 964 | Comments

Read more

Tabăra de cultură românească "Acasă la noi" la Bucureşti (reportaj tv)

News image

În acest an, tradiţionala Tabără de cultură şi civilizaţie românească „Acasă la noi” a întrunit la Bucureşti 21 de tineri din raionul Anenii Noi, care, pe durata unei săptămâni (17-24 iulie) au avut ...

Ştiri | Administrator | Saturday, 29 July 2017 | Hits: 1364 | Comments

Read more

Gunoiştea de la Ţânţăreni funcţionează din nou (reportaj tv)

News image

După aproape 7 ani, poligonul de depozitare a deşeurilor din Ţânţăreni funcţionează din nou. O decizie în acest sens a fost aprobată de consiliul sătesc,  după îndelungate negocieri cu autorităţile municipale din Chişinău şi...

Emisiuni | Administrator | Saturday, 8 July 2017 | Hits: 1290 | Comments

Read more

Campionatul naţional la off-road organizat cu sprijinul consiliului raional (reportaj tv)

News image

Echipa clubului de automobilism „Terra Valahia” a organizat timp de 2 zile cea de-a patra etapă a Campionatului Naţional de off-road. În premieră raionul Anenii Noi a găzduit un eveniment atât de prestigios, ...

Ştiri | Administrator | Wednesday, 5 July 2017 | Hits: 1442 | Comments

Read more

Apartament pentru o familie cu 6 copii grație aportului consiliului raional Anenii Noi (reportaj tv)

News image

Familia Nataliei Iurcu și a lui Serghei Morozov din Ciobanovca, Anenii Noi, este una norocoasă. De curând, grație unor oameni cu suflet mare, ei și cei șase copii ai lor s-au ales cu ...

Ştiri | Administrator | Tuesday, 4 July 2017 | Hits: 1591 | Comments

Read more

Parteneriate de durată între raionul Anenii Noi şi judeţul Neamţ (reportaj tv)

News image

În perioada 23 – 24 iunie o delegaţie din raionul Anenii Noi, condusă de Alexandru Barbăroșie, președintele raionului Anenii Noi, a vizitat judeţul Neamţ în cadrul unui program de schimb de experienţă organizat ...

Ştiri | Administrator | Wednesday, 28 June 2017 | Hits: 1471 | Comments

Read more

Un parteneriat durabil Peresecina – Predeal (reportaj tv)

News image

Localitatea Peresecina din raionul Orhei și orașul Predeal din județul Brașov au pășit pe calea stabilirii de parteneriate de durată. Acum câteva luni primarii ambelor localități au semnat la Predeal un acord de înfrățire, ...

Ştiri | Administrator | Wednesday, 28 June 2017 | Hits: 1571 | Comments

Read more

Ultimul sunet la liceul rus ”A. Pușkin” (reportaj tv)

News image

Vă propunem să vizionați o transmisiune de la la careul festiv cu prilejul ultimului sunet la liceul rus  ”A. Pușkin”  din Anenii ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 31 May 2017 | Hits: 1885 | Comments

Read more

Asistența socială Anenii Noi în imagini și reportaje

News image

Vă propunem un scurt spot video/slide show despre activitatea Direcției asistență socială și protecția familiei pe parcursul ultimilor ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 31 May 2017 | Hits: 1763 | Comments

Read more

Mereni - capitala folclorului autentic (reportaj TV)

News image

Vă propunem reportajul realizat de noi pentru TVR Moldova de la activitatea folclorică ”Se-ntâlnește dor cu dor”, ediția a 3-a, Mereni, 7 mai ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 10 May 2017 | Hits: 2095 | Comments

Read more

Festivalul "Osanale Domnului" la a X-a ediţie (reportaj tv)

News image

Vă propunem vizionării reportajul filmat de echipa noastră pentru TVR Moldova. ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 19 April 2017 | Hits: 2223 | Comments

Read more

Gala ”Demos T.N.” premiază personalități importante din România și Republica Moldova

News image

Asociaţia Pro Democraţia Club Târgu Neamţ, a organizat în data de 1 aprilie la Târgu Neamț, cea de a VII-a ediție a Galei Internaționale a Premiilor de Excelenţă DEMOS TN-2016. Evenimentul a fost ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 5 April 2017 | Hits: 2320 | Comments

Read more

Gala culturii 2017 (reportaj tv)

News image

Al cincilea an consecutiv secţia cultură şi turism Anenii Noi desfăşoară activitatera de premiere a excelenţei în cultură "Gala culturii". În cele ce urmează vă propunem să vizionaţi reportajul televizat ...

Ştiri | Administrator | Wednesday, 15 March 2017 | Hits: 3098 | Comments

Read more

Festivalul ”Mărțișor” în SUA, al cincilea an consecutiv (reportaj tv)

News image

Vă propunem atenției un scurt reportaj, realizat de echipa studioului adevărulTV pentru TVR, din SUA, unde al 5-lea an conseutiv se desfăoară Festivalul ”Mărțișor”. Un aport important în desăfșurarea festivalului ...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 9 March 2017 | Hits: 2879 | Comments

Read more

Copiii talentați sunt susținuți la Anenii Noi (reportaj tv)

News image

Vă propunem un reportaj televizat realizat...

Ştiri | Administrator | Monday, 6 March 2017 | Hits: 3333 | Comments

Read more

Gura Bâcului şi Dragomireşti: localităţi înfrăţite (reportaj tv)

News image

Vă îndemnăm să vizionaţi reportajul tv realizat de noi pentru TVR Moldova de la evenimentul de semnare a acordului în înfrăţire între aceste 2 comunităţi - din Anenii Noi şi ...

Ştiri | Administrator | Monday, 6 March 2017 | Hits: 3069 | Comments

Read more

Grigore Vieru - poet al cetății graiului (reportaj tv)

News image

Grigore Vieru ocupă un loc de cinste în viața fiecărui locuitor al raionului Anenii Noi prin creația sa profund emoționantă, simplă, dar și profundă în același timp. Mărturie a acestui fapt este serata ...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 19 February 2017 | Hits: 3274 | Comments

Read more

”Haiducii” din Țânțăreni sunt gata pentru campionatul mondial (reportaj tv)

News image

Din momentul înființării, clubul de kick-boxing ”Haiducii” din Țânțăreni a devenit o atracție pentru tinerii din localitate, care, ca în mai toate satele Moldovei, nu prea au cu ce se ocupa.  Clubul le-a ...

Ştiri | Administrator | Thursday, 9 February 2017 | Hits: 3436 | Comments

Read more

Sfidând gerul de Bobotează (reportaj tv)

News image

Locuitorii comunei Chetrosu din raionul Anenii Noi nu știu ce-i frigul, nici răceala. Cu prilejul Bobotezei, zeci de chetroșeni s-au adunat pe malul iazului din localitate pentru tradiționalul sc...

Ştiri | Administrator | Thursday, 19 January 2017 | Hits: 3642 | Comments

Read more

Comuna Chetrosu a pășit pe calea integrării europene (reportaj tv)

News image

Odată cu semnarea acordului de înfrățire cu comuna Cozmești din județul Vaslui, putem afirma cu certitudine că localitatea Chetrosu a pășit într-o fază nouă a dezvoltării comunitare. Pentru semnarea acordului în România s-a deplasat o delegație ...

Ştiri | Administrator | Monday, 9 January 2017 | Hits: 4851 | Comments

Read more

Florile dalbe 2016: la Anenii Noi e vremea colindelor! (reportaj tv)

News image

A devenit deja o tradiţie, ca an de an, spre sfîrșitul lunii decembrie,  să ne adunăm într-un  alai mare de colindători în sala mare a Casei de Cultură la Festivalul tradiţiilor şi obicei...

Ştiri | Administrator | Monday, 19 December 2016 | Hits: 5877 | Comments

Read more

Ziua persoanelor cu dezabilități la Calfa (reportaj TV)

News image

Administrația locală din Calfa încearcă să nu uite de persoanele cu dezabilități din localitate. Și în acest an, cei 128 de locuitori ai satului, care suferă de diferite afecțiuni, au avut parte ...

Ştiri | Administrator | Thursday, 8 December 2016 | Hits: 6350 | Comments

Read more

Și Bulboaca a pășit pe calea înfrățirilor cu localități de peste Prut (reportaj tv)

News image

Potrivit tradiției încetățenite de câteva luni în raionul Anenii Noi, Hramu localității devine prilej desemnare a acordurilor de înfrățire între localități din raion și sate de peste Prut. Aşa a fost şi în sa...

Ştiri | Administrator | Sunday, 27 November 2016 | Hits: 6272 | Comments

Read more

Anenii Noi înfrățit cu județul Giurgiu: realitate! (reportaj tv)

News image

Vă propunem să urmăriți reportajul televizat realizat de noi pentru TVR Moldova la acest ...

Ştiri | Administrator | Saturday, 12 November 2016 | Hits: 6731 | Comments

Read more

Înfrăţirile se ţin lanţ la Anenii Noi: satul Roşcani înfrăţit cu Vetrişoaia, Vaslui (reportaj tv)

News image

Reportajul televizat, realizat cu echipa noastră în colaborare cu TVR Moldova, cu prilejul parafării acordului de înfrăţire între Roşcani, Anenii Noi şi Vetrişoaia, Vaslui. Acordul a fost parafat cu prilejul ...

Ştiri | Administrator | Tuesday, 18 October 2016 | Hits: 7366 | Comments

Read more

Țînțărenenii spun NU redeschiderii gunoiștii! (reportaj tv)

News image

Vă propunem să vizionaţi un reportaj realizat de echipa noastră în colaborare cu TVR Moldova despre subiectul posibilei redeschideri a gunoiştii din Ţînţăreni, ca urmare a iniţiativei Ministerului mediului de ...

Ştiri | Administrator | Tuesday, 18 October 2016 | Hits: 6919 | Comments

Read more

Merenii au făcut deja UNIREA! (reportaj tv)

News image

Satele Mereni Anenii Noi și Bălțăteti Neamț au realizat  deja ceea ce ne dorim mulți dintre noi: UNIREA! Astfel, în cadrul unei ședințe comune a consiliilor locale ale celor două entități a fost votată în ...

Ştiri | Administrator | Monday, 3 October 2016 | Hits: 8104 | Comments

Read more

Experienţă românească la Anenii Noi: şcoala europeană de instruire 2016 (reportaj televizat)

News image

Raionul Anenii Noi a găzduit tradiţionala activitate de tineret organizată de serviciul tineret şi sport Anenii Noi şi de asociaţia ASTRA din aceeaşi localitate. Şcoala de instruire europeană, ajunsă la a V-a ediţia, a adus p...

Ştiri | Administrator | Monday, 3 October 2016 | Hits: 8002 | Comments

Read more

Primăriile Chetrosu şi Calfa - mai aproape de România! (reportaj TV)

News image

Tradiţia românească face ca de Hram fraţii să se viziteze între ei, să se adune la o masă şi să-şi împărtăşească atît realizările, cît şi necazurile. Aşa a fost şi în Calfa şi Chetrosu, ...

Ştiri | Administrator | Monday, 3 October 2016 | Hits: 7686 | Comments

Read more

Tratat cu respect: tinerii cu dezabilități au aceleași drepturi ca și ceilalți! (spot video)

News image

Vă prezentăm în premieră un spot video realizat de noi și de o echipă de tineri voluntari din Mereni. Spotul este dedicat problemei tinerilor cu dezabilități și incluziunii sociale a ...

Emisiuni | Administrator | Monday, 3 October 2016 | Hits: 7054 | Comments

Read more

Valentina Domenti din Geamăna - cel mai bun lucrator social din republică (spot televizat)

News image

Valentina Domenti din Geamăna - cel mai bun lucrator social din republică, desemnat de un juriu national! Va propunem un scurt-scurt spot despre domnia sa, realizat de echipa ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 14 September 2016 | Hits: 7635 | Comments

Read more

România mai aproape de tinerii din Anenii Noi grație programului ”Cunoaște-ți țara” (reportaj TV)

News image

Vă propunem mai jos un reportaj televizat realizat de studioul nostru pentru şi în colaborare cu TVR Chişinău despre o recentă excursie a unui grup de 19 tineri din raionul ...

Ştiri | Administrator | Sunday, 11 September 2016 | Hits: 8293 | Comments

Read more

Ziua independenţei marcată la Anenii Noi (reportaj TV)

News image

Aniversarea a 25 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova a fost marcată cu amploare la Anenii Noi. Scenariul pregătit profesionist de secţia cultură, dar şi buna coordonare cu celelalte subdiviziuni ale consiliului raional, cu pri...

Ştiri | Administrator | Monday, 5 September 2016 | Hits: 8969 | Comments

Read more

„La pas prin Bucureşti”: Tabăra de cultură şi civilizaţie românească "Acasă la noi" la a XX-a ediţie

News image

În acest an, ajunsă la a XX-a ediţie, tabăra de cultură şi civilizaţie românească „Acasă la noi” a constituit, pentru un grup de 18 tineri  din raion, un frumos prilej de a cunoaşte ...

Ştiri | Administrator | Wednesday, 3 August 2016 | Hits: 8908 | Comments

Read more

La Mereni bat clopotele în memoria victimelor comunismului (reportaj TV)

News image

Satul Mereni a dat pe 6 iulie un exemplu demn de urmat nu doar raionului Anenii Noi, ci şi ţării întregi… Cu prilejul zilei naţionale de doliu în memoria victimelor deportărilor comuniste, în ...

Ştiri | Administrator | Saturday, 9 July 2016 | Hits: 9136 | Comments

Read more

”Tinerii Moldovei”: pe biciclete prin Anenii Noi (emisiune TV)

News image

O acţiune de amploare şi unică în felul ei a avut loc în raionul Anenii Noi graţie mişcării „Tinerii Moldovei”. Timp de 4 zile 50 de tineri voluntari, împărţiţi în 2 grupe, au ...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 30 June 2016 | Hits: 8651 | Comments

Read more

Cultura şi tradiţiile îndepărtatei Indii nu sunt necunoscute orăşenilor din Anenii Noi

News image

Dansuri, reprezentaţii teatrale, muzică indiană şi delicii culinare exotice… De toate aceste au avut parte orăşenii şi oaspeţii oraşului Anenii Noi. Sute de curioşi, adulţi şi copii, au venit să participe la acest evenim...

Ştiri | Administrator | Saturday, 25 June 2016 | Hits: 9250 | Comments

Read more

Euroiurmala – Interpreţii din Anenii Noi se întorc cu un palmares bogat!

News image

În cadrul festivalului Internaţional de artă au participat interpreţi din Letonia, Lituania, Estonia, Marea Britanie, Rusia, Moldova, Ucraina, Belarusi, Armenia, Suedia, Uzbekistan, Emiratele Arabe, Germania, Turkmenistan, în total mai bine de 800 de participanţi.  Genurile ...

Ştiri | Administrator | Thursday, 23 June 2016 | Hits: 9261 | Comments

Read more

De la lume adunate şi-napoi la lume date. Şezătoare organizată la Chirca (reportaj tv)

News image

Acesta a fost genericul şezătorii organizate la Chirca de angajaţii căminului cultural şi de administraţia locală. Şezătoarea a avut drept scop păstrarea şi promovarea portului şi tradiţiilor populare în rîndul locuitorilor satului, cu precădere a ...

Ştiri | Administrator | Wednesday, 22 June 2016 | Hits: 10903 | Comments

Read more

Festivalul internaţional "Cîntă inima" - punte de legătură între naţiuni (reportaj tv)

News image

Denumirea festivalului de artă interpretativă  - „Cîntă, inimă!” - reflectă cum nu se poate mai bine esenţa evenimentului – o sărbătoare pentru suflet şi un prilej de bucurie pentru toţi cei îndrăgostiţi de cîn...

Emisiuni | Administrator | Monday, 20 June 2016 | Hits: 8944 | Comments

Read more

Răsună fanfare fără hotare, reportaj TV

News image

Pentru al doilea an consecutiv orașul Anenii Noi găzduiește festivalul transfrontalier ”Răsună fanfare fără hotare”. Vă invităm să vizionați reportajul ...

Ştiri | Administrator | Monday, 23 May 2016 | Hits: 10777 | Comments

Read more

Fanfarele de copii reunite la Anenii Noi (reportaj TV)

News image

Centrul de creaţie a elevilor din Anenii Noi a găzduit prima ediţie a festivalului republican al fanfarelor de copii. Pe scena centrului au evoluat 6 fanfare din raioanele ţării, cu 168 de participanţi, iar deliciul public...

Ştiri | Administrator | Saturday, 21 May 2016 | Hits: 10712 | Comments

Read more

Festivalul de folclor "Se-ntîlneşte dor cu dor", ediţia a II-a (reportaj tv)

News image

În perioada 4-9 mai curent, în raioanele Ialoveni, Căuşeni, Criuleni şi Ştefan Vodă s-a desfăşurat Festivalul Folcloric „Se-ntâlneşte Dor cu Dor”, organizat de asociaţia de cultură ASTRA din Iaşi. Obiectivul principal al festivalului a fos...

Ştiri | Administrator | Thursday, 19 May 2016 | Hits: 10339 | Comments

Read more

România şi Europa tot mai aproape: un nou parteneriat iniţiat de comuna Geamăna (reportaj TV)

News image

Cu prilejul Hramului localităţii, administraţia comunei Geamăna a parafat un acord de înfrăţire cu comuna Ştefan cel Mare din judeţul Neamţ. Ambii primari s-au arătat încrezători în succesul iniţiativei, experienţa ...

Ştiri | Administrator | Saturday, 14 May 2016 | Hits: 10656 | Comments

Read more

Gala culturii la Anenii Noi: cei mai buni dintre cei mai buni au fost menționați (reportaj TV)

News image

Gala culturii este un eveniment cultural de excepție în Anenii Noi, care se desfășoară din anul 2013 și are drept scop menționarea personalităților care și-au adus aportul la dezvoltarea vieții ...

Ştiri | Administrator | Friday, 13 May 2016 | Hits: 11417 | Comments

Read more

Festivalul ”Osanale Domnului” devine tradiţie graţie consiliului raional

News image

Festivalul-concurs de cîntece pascale ”Osanale Domnului” a reunit în satul Roșcani mai bine de 40 de colective folclorice din raionul Anenii Noi. Festivalul, devenit tradițional, este organizat de secția cultură din raion, grație implicării personale a șefu...

Ştiri | Administrator | Tuesday, 10 May 2016 | Hits: 11509 | Comments

Read more

Poliţiştii din Anenii Noi aduc lumină în casele celor nevoiaşi

News image

Poliţiştii de la inspectoratul din Anenii Noi au desfăşurat o acţiune de caritate pentru 4 familii cu mulţi copii din localităţile raionului. Ne referim la 4 familii din satele Mereni, Chetrosu, Puhăceni şi Geamăna, care a...

Ştiri | Administrator | Tuesday, 10 May 2016 | Hits: 10562 | Comments

Read more

Concursul de umor TVC a ajuns la a X-a ediţie la Anenii Noi (reportaj tv)

News image

Concursul raional de umor TVC 2016 s-a desfăşurat în perioada 16-17 aprilie în casa raională de cultură. În cadrul ediţiei a zecea jubiliară a concursului au participat 7 echipe de la instituţiile de învăţă...

Ştiri | Administrator | Wednesday, 27 April 2016 | Hits: 11300 | Comments

Read more

„Tîrgul hăinuţelor uitate” la Anenii Noi

News image

O acţiune de caritate de excepţie a avut loc în oraşul Anenii Noi. „Tîrgul hăinuţelor uitate”  - activitate în cadrul căreia oamenii cu suflet mare au avut prilejul să doneze hăinuţe şi bani pent...

Ştiri | Administrator | Monday, 18 April 2016 | Hits: 10785 | Comments

Grădinița ”Andrieș” din orașul Anenii Noi a împlinit 40 de ani, reportaj tv

News image

Grădinița ”Andrieș” din orașul Anenii Noi a împlinit 40 de ani de activitate. Cu acest prilej administrația instituțieia organizat o sărbătoare de neuitat, la care au fost prezenți zeci de părinți, educatorii, dar și oas...

Ştiri | Administrator | Monday, 11 April 2016 | Hits: 10687 | Comments

Read more

Ajutor umanitar dulce din România (reportaj tv)

News image

Raionul Anenii Noi este primul care a beneficiat de  ajutoarele umanitare din România.  Astfel, 22,6 tone de zahăr din ajutorul venit de peste Prut va fi distribuit persoanelor socialmente vulnerabile din raion....

Ştiri | Administrator | Tuesday, 29 March 2016 | Hits: 11419 | Comments

Read more

Festivalul "Clinchetul primăverii" a ajuns la a XX-a ediţie (reportaj tv)

News image

Atmosfera de primăvara se simte din plin la Anenii Noi. Tradiţionalul festival-concurs „Clinchetul primăverii” a ajuns în acest an la cea de-a XX-a ediţie și s-a desfăşurat în casa raională de cultură. Discipolii ...

Ştiri | Administrator | Tuesday, 29 March 2016 | Hits: 13037 | Comments

Read more

Legendarul ansamblu "JOC" a făcut senzaţie la Anenii Noi (reportaj TV)

News image

Locuitorii raionului Anenii Noi au avut parte de un spectacol artistic de zile mari cu prilejul zilei de 27 martie. Grație secției raionale cultură, amatorii de frumos s-au delectat cu evoluția legendarului ansamblu acad...

Ştiri | Administrator | Tuesday, 29 March 2016 | Hits: 11691 | Comments

Read more

Caritatea şi vedetele sunt la ele acasă la Anenii Noi

News image

Vedetele estradei naţionale şi nu numai şi-au dat întâlnire la palatul de cultură din Anenii Noi, avînd un scop nobil: cel de a face bine unor copii necăjiţi. Diamanta Paterău, Gheorghe Ţopa şi… Fuego, care d...

Ştiri | Administrator | Thursday, 24 March 2016 | Hits: 11753 | Comments

Read more

Turneul "Alba-ca-Zăpada", succes pentru fotbalistele de la Anenii Noi (reportaj televizat)

News image

Echipa Şcolii Sportive Anenii Noi, antrenată de dl Nicolae Demian, a devenit câştigatoarea turneului naţional la mini-fotbal feminin “Alba ca Zăpada”, ediţia 2016. În finală aceasta a învins clubul sportiv Buiucani cu scorul de 2-1. ...

Ştiri | Administrator | Tuesday, 8 March 2016 | Hits: 12809 | Comments

Read more

Cu dragoste pentru mame (reportaj tv)

News image

Tinerii artişti de la Centrul de Creaţie a Elevilor din oraşul Anenii Noi au pregătit pentru mame o sărbătoare frumoasă dedicată zilei de 8 martie. Sub îndrumarea pedagogilor, elevii care frecventează numeroasele cercuri din cadrul...

Ştiri | Administrator | Tuesday, 8 March 2016 | Hits: 11997 | Comments

Read more

Începutul războiului de independenţă comemorat la Anenii Noi (reportaj tv)

News image

Ziua de 2 martie,  a fost proclamată de către Parlamentul Republicii Moldova - Ziua Memoriei .  Cu această ocazie,  în oraşul Anenii Noi, a fost  desfășurată  o acțiune  consacrată aniversării a 24-a de la dec...

Ştiri | Administrator | Friday, 4 March 2016 | Hits: 11967 | Comments

Read more

Mărţişor jubiliar la Anenii Noi (reportaj televizat)

News image

La 2 martie, sala mare a palatului raional de cultură din Anenii Noi a găzduit deschiderea celei de-a 50-a ediţii a tradiţionalului Festival Internaţional „Mărţişor”. În acest an amploare evenimentului a fost una deosebită, graţie im...

Ştiri | Administrator | Friday, 4 March 2016 | Hits: 12402 | Comments

Read more

Concursul „Ramule, neamule” (reportaj tv)

News image

Centrul de Creaţie a Elevilor „Ciocîrlia” din Anenii Noi a organizat cea de-a patra ediţie a festivalului-concurs de creaţie artistică „Ramule – neamule”, închinat creaţiei poetului basarabean Grigore Vieru....

Ştiri | Administrator | Thursday, 3 March 2016 | Hits: 12023 | Comments

Read more

Poliţiştii din Anenii Noi beneficiază de condiţii europene de relaxare (reportaj televizat)

News image

Masaj relaxant în fotolii moi şi calde! De această plăcere au parte norocoşii poliţişti din Anenii Noi, după o zi istovitoare de muncă. Conducerea instituției a avut ideea inspirată de a inaugura acum cîteva zile o cameră d...

Ştiri | Administrator | Sunday, 21 February 2016 | Hits: 12392 | Comments

Read more

Valentin Portean: Minuni de voinţă (reportaj televizat)

News image

Doar bunăvoința și ajutorul oamenilor din jur pot da o nouă șansă la o viață sănătoasă. Valentin Portean este un tînăr al cărui destin s-a schimbat la 360 de grade în anul 2006, cînd a...

Ştiri | Administrator | Sunday, 7 February 2016 | Hits: 12417 | Comments

Read more

Tot mai aproape de alegerea preşedintelui de întreg poporul (reportaj televizat)

News image

Mai bine de 6000 de locuitori ai raionului Anenii Noi au semnat deja în susţinerea referendumului naţional privind modificarea Constituţiei. Zeci de colectori de semnături în circa jumătate din localităţile raionului explică cetăţenilor care sunt artico...

Ştiri | Administrator | Saturday, 23 January 2016 | Hits: 12325 | Comments

Read more

Transport european la Anenii Noi (reportaj televizat)

News image

Autobuzele care transportă călătorii pe ruta Anenii Noi – Chişinău sunt dotate de scurt timp cu instalaţii Wi Fi de acces la Internet. Călătorii se arată mulţumiţi de condiţiile europene care le sunt oferite, iar a...

Ştiri | Administrator | Saturday, 23 January 2016 | Hits: 11978 | Comments

Read more

Concert de iarnă la Şcoala de Arte din Anenii Noi

News image

Şcoala de arte din oraşul Anenii Noi pregăteşte de circa o jumătate de secol viitori artişti – pianişti, viorişti, interpreţi şi pictori. Cu toţii păşesc pragul instituţiei din plăcere şi din dorinţa de a-şi d...

Ştiri | Administrator | Saturday, 23 January 2016 | Hits: 11980 | Comments

Read more

Anenii Noi cuprins de feeria de Crăciun (reportaj televizat)

News image

„Crăiasa Zăpezilor”  -  aceasta a fost povestea înscenată de  tinerii discipoli ai centrului de creaţie a elevilor din Anenii Noi cu prilejul tradiţionalei activităţi de iarnă numită „Feerie de Crăciun”. 300 de mici actori au pre...

Ştiri | Administrator | Friday, 8 January 2016 | Hits: 12765 | Comments

Read more

Filmul de scurt-metraj MIGRAŢIE

News image

MIGRAŢIE... Acesta este titlul unui film de scurt metraj realizat anul curent de studioul adevărulTV. Filmul tratează problema migraţiei şi impactului ei asupra tinerilor. Protagonistele scurt-metrajului – Inesa şi Cristina – două tinere din sa...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 5 November 2017 | Hits: 229 | Comments

Read more

Sfânta Teodora de la Sihla. Documentar

News image

Vă propunem spre vizionare un documentar realizat de noi în parteneriat cu studioul ABD Reporter din judeţul Neamţ, având ca subiect personalitatea Sfintei Teodora de la Sihla, dar şi spiritualitatea ...

Emisiuni | Administrator | Friday, 25 August 2017 | Hits: 899 | Comments

Read more

Școala europeană de instruire ASTRA la a VI-a ediție (reportaj TVR)

News image

Cea de-a VI-a ediție a Școlii europene de instruire ASTRA a reunit la Anenii Noi 20 de pedagogi și lideri de asociații neguvernamentale, dar și elevi și studenti din județele Neamț și Vaslui. Organizată ...

Emisiuni | Administrator | Friday, 25 August 2017 | Hits: 964 | Comments

Read more

Gunoiştea de la Ţânţăreni funcţionează din nou (reportaj tv)

News image

După aproape 7 ani, poligonul de depozitare a deşeurilor din Ţânţăreni funcţionează din nou. O decizie în acest sens a fost aprobată de consiliul sătesc,  după îndelungate negocieri cu autorităţile municipale din Chişinău şi...

Emisiuni | Administrator | Saturday, 8 July 2017 | Hits: 1290 | Comments

Read more

Ultimul sunet la liceul rus ”A. Pușkin” (reportaj tv)

News image

Vă propunem să vizionați o transmisiune de la la careul festiv cu prilejul ultimului sunet la liceul rus  ”A. Pușkin”  din Anenii ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 31 May 2017 | Hits: 1885 | Comments

Read more

Asistența socială Anenii Noi în imagini și reportaje

News image

Vă propunem un scurt spot video/slide show despre activitatea Direcției asistență socială și protecția familiei pe parcursul ultimilor ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 31 May 2017 | Hits: 1763 | Comments

Read more

Mereni - capitala folclorului autentic (reportaj TV)

News image

Vă propunem reportajul realizat de noi pentru TVR Moldova de la activitatea folclorică ”Se-ntâlnește dor cu dor”, ediția a 3-a, Mereni, 7 mai ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 10 May 2017 | Hits: 2095 | Comments

Read more

Festivalul "Osanale Domnului" la a X-a ediţie (reportaj tv)

News image

Vă propunem vizionării reportajul filmat de echipa noastră pentru TVR Moldova. ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 19 April 2017 | Hits: 2223 | Comments

Read more

Gala ”Demos T.N.” premiază personalități importante din România și Republica Moldova

News image

Asociaţia Pro Democraţia Club Târgu Neamţ, a organizat în data de 1 aprilie la Târgu Neamț, cea de a VII-a ediție a Galei Internaționale a Premiilor de Excelenţă DEMOS TN-2016. Evenimentul a fost ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 5 April 2017 | Hits: 2320 | Comments

Read more

Festivalul ”Mărțișor” în SUA, al cincilea an consecutiv (reportaj tv)

News image

Vă propunem atenției un scurt reportaj, realizat de echipa studioului adevărulTV pentru TVR, din SUA, unde al 5-lea an conseutiv se desfăoară Festivalul ”Mărțișor”. Un aport important în desăfșurarea festivalului ...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 9 March 2017 | Hits: 2879 | Comments

Read more

Grigore Vieru - poet al cetății graiului (reportaj tv)

News image

Grigore Vieru ocupă un loc de cinste în viața fiecărui locuitor al raionului Anenii Noi prin creația sa profund emoționantă, simplă, dar și profundă în același timp. Mărturie a acestui fapt este serata ...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 19 February 2017 | Hits: 3274 | Comments

Read more

Tratat cu respect: tinerii cu dezabilități au aceleași drepturi ca și ceilalți! (spot video)

News image

Vă prezentăm în premieră un spot video realizat de noi și de o echipă de tineri voluntari din Mereni. Spotul este dedicat problemei tinerilor cu dezabilități și incluziunii sociale a ...

Emisiuni | Administrator | Monday, 3 October 2016 | Hits: 7054 | Comments

Read more

Valentina Domenti din Geamăna - cel mai bun lucrator social din republică (spot televizat)

News image

Valentina Domenti din Geamăna - cel mai bun lucrator social din republică, desemnat de un juriu national! Va propunem un scurt-scurt spot despre domnia sa, realizat de echipa ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 14 September 2016 | Hits: 7635 | Comments

Read more

”Tinerii Moldovei”: pe biciclete prin Anenii Noi (emisiune TV)

News image

O acţiune de amploare şi unică în felul ei a avut loc în raionul Anenii Noi graţie mişcării „Tinerii Moldovei”. Timp de 4 zile 50 de tineri voluntari, împărţiţi în 2 grupe, au ...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 30 June 2016 | Hits: 8651 | Comments

Read more

Festivalul internaţional "Cîntă inima" - punte de legătură între naţiuni (reportaj tv)

News image

Denumirea festivalului de artă interpretativă  - „Cîntă, inimă!” - reflectă cum nu se poate mai bine esenţa evenimentului – o sărbătoare pentru suflet şi un prilej de bucurie pentru toţi cei îndrăgostiţi de cîn...

Emisiuni | Administrator | Monday, 20 June 2016 | Hits: 8944 | Comments

Read more

Grădinița ”Andrieș” din orașul Anenii Noi a împlinit 40 de ani, video complet

News image

Grădinița ”Andrieș” din orașul Anenii Noi a împlinit 40 de ani de activitate. Cu acest prilej administrația instituțieia organizat o sărbătoare de neuitat, la care au fost prezenți zeci de părinți, educatorii, dar și oas...

Emisiuni | Administrator | Monday, 11 April 2016 | Hits: 10436 | Comments

Read more

Festivalul "Clinchetul primăverii" a ajuns la a XX-a ediţie (video complet)

News image

Atmosfera de primăvara se simte din plin la Anenii Noi. Tradiţionalul festival-concurs „Clinchetul primăverii” a ajuns în acest an la cea de-a XX-a ediţie și s-a desfăşurat în casa raională de cultur...

Emisiuni | Administrator | Tuesday, 29 March 2016 | Hits: 10556 | Comments

Read more

Concert susţinut de ansamblul JOC, martie 2016, video complet

News image

 Concert susţinut de ansamblul JOC, martie 2016, video complet....

Emisiuni | Administrator | Tuesday, 29 March 2016 | Hits: 10764 | Comments

Read more

Concert organizat de fundaţia "Steaua de cristal", martie 2016 (Fuego, Gheorghe Ţopa) - video comple

News image

Concert organizat de fundaţia "Steaua de cristal", martie 2016 (Fuego, Gheorghe Ţopa, Andreea Braga, ...

Emisiuni | Administrator | Tuesday, 29 March 2016 | Hits: 11157 | Comments

Read more

Bogăţia omului nu sunt banii

News image

Bogăţia omului nu sunt banii! De această părere e Jana Ciobanu din satul Todireşti, care la vîrsta de 85 de ani se simte cu adevărat bogată! Nu în bani, ci în copii, ne...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 24 March 2016 | Hits: 10727 | Comments

Read more

Concursul „Ramule, neamule” 2016 (video complet secţiunea declamatori)

News image

Vă invităm să vizionaţi materialul video complet al secţiunii declamare din cadrul concursului "Ramule, neamule", organizat de Centrul de Creaţie a Elevilor din Anenii Noi, condus de dna Lilia ...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 3 March 2016 | Hits: 11260 | Comments

Read more

Concert de iarnă la Şcoala de Arte din Anenii Noi (Video)

News image

Versiunea completă a concertului de iarnă organizat de Şcoala de Arte din Anenii Noi. Vizionare ...

Emisiuni | Administrator | Saturday, 23 January 2016 | Hits: 11920 | Comments

Read more

Motivaţie pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos

News image

Tuberculoza este pentru mulţi dintre noi un stigmat, o barieră peste care nu îndrăznim să păşim. Pentru mulţi... nu însă şi pentru Ina Puşoi şi Svetlana Doltu, reprezentantele asociaţiei AFI, cunoscută pentru implicare activă...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 13 January 2016 | Hits: 11637 | Comments

Read more

Feerie de Crăciun 2015 (video complet)

News image

Vă invităm să vizionaţi în cele ce urmează întregul spectacol de sărbătoare organizat de Centrul de Creaţie a Elevilor din Anenii Noi  în ultimele zile ale lunii ...

Emisiuni | Administrator | Friday, 8 January 2016 | Hits: 11853 | Comments

Read more

De vorbă cu... Ina Puşoi şi Svetlana Doltu, reprezentante ale asociaţiei AFI

News image

Ediţia curentă a emisiunii "De vorbă cu...", realizată de studioul adevărulTV, le are în calitate de invitate pe doamnele Ina Puşoi şi Svetlana Doltu, reprezentante ale asociaţiei AFI, cunoscută pentru ...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 3 January 2016 | Hits: 11802 | Comments

Read more

Festivalul de colinde "Florile dalbe" 2015 (Video, spicuiri)

News image

Vă prezentăm mai jos spicuiri de la festivalul de colinde şi tradiţii de Anul Nou "Florile dalbe", desfăşurat recent în palatul raional de cultură! Vizionare ...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 3 January 2016 | Hits: 11746 | Comments

Read more

Ansamblul de dans "Strămoşeasca" a ajuns la 20 de ani (Concert)

News image

Renumitul ansamblul de dans popular „Strămoşeasca” a împlinit două decenii de activitate. Palatul de Cultură din Anenii Noi a fost neîncăpător pentru oaspeţii şi prietenii dornici de a-i felicita şi a dori succese ...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 27 December 2015 | Hits: 12110 | Comments

Read more

Concert de caritate "De la inimă la inimă" (Video complet)

News image

Emisiuni | Administrator | Saturday, 28 November 2015 | Hits: 11584 | Comments

Read more

Concertul de Hramul comunei Ţînţăreni (Video)

News image

Vă prezentăm mai jos şi filmările concertului frumos desfăşurat pe 21 noiemnrie, cu prilejul Hramului comunei Ţînţăreni! Vizionare ...

Emisiuni | Administrator | Friday, 27 November 2015 | Hits: 11988 | Comments

Read more

Sărbătoare dublă la Ţînţăreni (Video)

News image

Sărbătoarea Hramului satului a constituit prilej de dublă sărbătoare pentru locuitorii satului Ţînţăreni, care a împlinit 455 de ani de la întemeiere. Cu acest prilej, primăria din sat, asistată de oamenii de afaceri, a orga...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 26 November 2015 | Hits: 11817 | Comments

Read more

Tineri de succes... Ghenadie Moroşanu: actor şi regizor

News image

„În Moldova sunt mulţi oameni talentaţi” – de această părere e actorul şi regizorul Ghenadie Moroşanu, unicul absolvent moldovean al academiei de film Lee Strasberg  din Hollywood. A însuşit actoria, regia, a participat în mai multe ...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 8 November 2015 | Hits: 11888 | Comments

Read more

De vorbă cu... Protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale (Video)

News image

Bănci falimentare, mită de milioane, aresturi, demisii, 3 guverne timp de un an, proteste, corturi… Aceasta e imaginea pe care o are acum Moldova în exterior. Aşa ne văd străinii sau aşa sunt...

Emisiuni | Administrator | Tuesday, 3 November 2015 | Hits: 11878 | Comments

Read more

Fierbinte show... Discutăm despre Forumul European de Tineret la Radio Moldova Tineret (Video)

News image

Vă invităm să vizionaţi în continuare emisiunea "Fierbinte show...", realizată recent la Radio Moldova Tineret de Cătălina Cucu. Discutăm în cadrul emisiunii despre Forumul European de Instruire pentru Tineret, desfăşurat ...

Emisiuni | Administrator | Friday, 30 October 2015 | Hits: 11743 | Comments

Read more

Cultura e la mare cinste în raionul Anenii Noi. Concert de gală (Video)

News image

Vă invităm să vizionaţi în cele ce urmează spicuiri de la concertul festiv realizat recent la Radio Moldova şi avînd drept invitaţi artiştii care activează pe lîngă casa raională de ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 28 October 2015 | Hits: 12293 | Comments

Read more

De vorbă cu... Lilia Brehova, primar al satului Gura Bîcului

News image

În cadrul emisiunilor "De vorbă cu..." am încercat întotdeauna să aducem în faţa telespectatorilor oameni interesanţi, deosebiţi în felul lor, oameni care au ce povesti despre viețile şi carierile lor ...

Emisiuni | Administrator | Saturday, 10 October 2015 | Hits: 12790 | Comments

Read more

De vorbă cu... Dumitru şi Anastasia Caraman, activişti "Demnitate şi Adevăr" în Anenii Noi

News image

În ultimele sătămîni întreaga societate moldovenească este cu ochii pe Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde săptămînă de săptămînă zeci de mii de oameni ies la proteste împotriva corupţiei, sărăciei şi ...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 20 September 2015 | Hits: 13354 | Comments

Read more

De vorbă cu... Ghenadie Valuţa, diacon, preşedinte "Pro Ortodoxia"

News image

Emisiunea pe care v-o propunem spre vizionare scoate în evidenţă personalitatea diaconului şi activistului Ghenadie Valuţa aşa cum nu îl cunosc prea mulţi dintre concetăţenii noştri. Departe de tumultul talk-show-urilor ...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 17 September 2015 | Hits: 12670 | Comments

Read more

De vorbă cu... Adrian Manea, coordonator raional al Mişcării "Tinerii Moldovei"

News image

Cine sunt "Tinerii Moldovei"? Care le sunt scopurile şi cît de reale sunt ele? Vor deveni sau nu "Tinerii Moldovei" partid politic? Care e cauza neînţelegerilor cu cei din Platforma ...

Emisiuni | Administrator | Friday, 14 August 2015 | Hits: 12963 | Comments

Read more

Tineri de succes... Anenii Noi: Destinație - Uniunea Europeană

News image

Vă prezentăm în cele ce urmează o emisiune nouă din seria "Tineri de succes", avînd drept protagonişti un grup de 7 tineri din raion, din cei cca. 40 care au ...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 13 August 2015 | Hits: 13508 | Comments

Read more

De vorbă cu... Olga Bogovic, vicepreşedinte al raionului Anenii Noi

News image

Se spune că fiecare dintre noi are cîte o poveste de spus... E povestea vieţii... Sunt, însă, oameni, care îşi pot dezvălui viaţa într-un mod aparte, într-o manieră realmente de ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 6 May 2015 | Hits: 14352 | Comments

Read more

Oameni şi locuri de neuitat... Tabăra "Acasă la noi" 2014

News image

26 de tineri din raionul Anenii Noi, însoţiţi de 4 adulţi, au avut vara trecută fericitul prilej de a petrece o săptămînă de neuitat în România, în oraşul Roman, în cadrul celei de-a XVIII-...

Emisiuni | Administrator | Tuesday, 21 April 2015 | Hits: 14442 | Comments

Read more

De vorbă cu... Svetlana Zatic

News image

Astăzi avem lîngă noi o doamăa ambiţioaăa, un conducător experimentat, o adevărată gospodină a casei sale. Este vorba de dna Svetlana Zatic - directoarea grădiniţei "Andrieş” din Anenii Noi. Despre dumneaei şi despre succesele&nb...

Emisiuni | Administrator | Saturday, 18 April 2015 | Hits: 15106 | Comments

Read more

Tineri de succes... Echipa naţională "Odyssey of the Mind", Mereni

News image

Primăvara nu se arată doar afară, dăinuieşte din plin şi în studioul Adevărul TV. Menţinînd  aceasta notă jovială, cu drag  vă prezentăm invitaţii noştri de astăzi. Este vorba despre un grup de tineri din satul ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 25 March 2015 | Hits: 14552 | Comments

Read more

Pentru tine, scumpă mamă! Concert festiv

News image

Vă prezentăm în cele ce urmează un frumos concert, pregătit de discipolii Centrului de Creaţie a Elevilor din Anenii Noi cu prilejul sărbătorii ...

Emisiuni | Administrator | Tuesday, 10 March 2015 | Hits: 15711 | Comments

Read more

Festivalul concurs "Ramule, neamule", ediţia 2015 (video complet)

News image

 Vă prezentăm atenţiei filmul complet al Festivalului concurs "Ramule, neamule", ediţia 2015 (video complet), desfăşurat de Centru de Creaţie a Elevilor Anenii Noi la 28 februarie 2015. Menţionăm că în ...

Emisiuni | Administrator | Wednesday, 4 March 2015 | Hits: 15934 | Comments

Read more

De vorbă cu... Eroii Războiului de Independenţă

News image

Sunt 23 de ani de la declanşarea războiului ruso-moldovenesc de la Nistru. În acele zile fierbinţi,  Moldova nu avea armată naţională şi nici efective militare cu care s-ar fi apărat. ...

Emisiuni | Administrator | Monday, 2 March 2015 | Hits: 15864 | Comments

Read more

Festivalul „Mărţişor” şi-a deschis larg uşile în Anenii Noi

News image

La 1 martie curent, în sala mică a casei raionale de cultură a fost dat startul tradiţionalului Festival Internaţional „Mărţişor”. În pofida reparaţiilor care au loc în sala mare a casei de cultură, ...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 1 March 2015 | Hits: 16198 | Comments

Read more

Tineri de succes... Asociaţia "Tinerii Moldovei"

News image

Într-o societate dezbinată și coruptă, doar generația tânără mai poate oferi un exemplu de forță și reformare. Tinerii dețin cheia victoriei în lupta cu sărăcia și deznădejdea oamenilor, având o viziune clară asupra...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 29 January 2015 | Hits: 16334 | Comments

Read more

De vorbă cu... Echipa Asociaţiei Little People Moldova

News image

Asociația „Little People” lucrează în 6 centre oncopediatrice din România, iar începând cu anul acesta voluntarii organizației pot fi întâlniți zilnic în cele două secții de oncopediatrie din Chișinău. Voluntarii inimoşi de la „Littl...

Emisiuni | Administrator | Saturday, 24 January 2015 | Hits: 16233 | Comments

Read more

Caravana de Crăciun" la cea de-a IX-a ediţie

News image

Vă prezentăm filmul complet al poveştii înscenate în acest an de discipolii cercului teatral al Centrului de Creaţie a Elevilor în cadrul celei de-a IX-a ediţii a "Caravanei de Crăciun". ...

Emisiuni | Administrator | Saturday, 3 January 2015 | Hits: 16418 | Comments

Read more

Tineri de succes... Proiectele dezvoltă comunitatea

News image

Emisiunea curentă îi are drept invitaţi pe Vlad Buga, Cristina Vlas şi MihaelaTrăistar - trei tineri din raionul Anenii Noi, pentru care cuvîntul "implicare" nu e doar un cuvînt, ci ...

Emisiuni | Administrator | Tuesday, 23 December 2014 | Hits: 16814 | Comments

Read more

De vorbă cu... Liliana Palihovici, vicepreşedinte al Parlamentului

News image

Ediţia curentă a emisiunii "De vorbă cu..." a fost realizată în condiţii speciale, în cadrul celei de-a III-a ediţie a "Academiei succesului", organizată de Tineretul Liberal Democrat din Anenii Noi ...

Emisiuni | Administrator | Saturday, 6 December 2014 | Hits: 17089 | Comments

Read more

De vorbă cu... deputatul Valeriu Munteanu

News image

Emisiunea curentă îl are în calitate de invitat pe deputatul Partidului Liberal Valeriu Munteanu. Pe lîngă faptul că este unul dintre cei mai tineri deputaţi ai parlamentului ţării, este şi ...

Emisiuni | Administrator | Sunday, 9 November 2014 | Hits: 17578 | Comments

Read more

Matineul "Toamna de aur 2014" la grădiniţa "Andrieş""

News image

Emisiuni | Administrator | Saturday, 8 November 2014 | Hits: 19750 | Comments

Read more

De vorbă cu... Ion Mastac, primar de Ţînţăreni

News image

Vă prezentăm, în cele ce urmează, o nouă emisiune din ciclul "De vorbă cu...", avîndu-l drept invitat pe dl Ion Mastac, primar de Ţînţăreni. Moderatoare - Dorina ...

Emisiuni | Administrator | Monday, 3 November 2014 | Hits: 17794 | Comments

Read more

Familiile durabile - sărbătorite cu fast la Chirca

News image

Cinci cupluri din comuna Chirca, care au aniversat vîrste onorabile de viaţă de familie, au fost sărbătorite cum se cuvine de autorităţile locale duminica trecută. Această veritabilă sărbătoare a familiei, probabil - o premie...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 30 October 2014 | Hits: 17517 | Comments

Read more

Europa văzută de tineri... aici şi acolo

News image

Integrarea europeană ca mijloc de a atinge un nivel de viaţă demn şi civilizat este, indiscutabil, prioritatea naţională numărul 1 a Republicii Moldova de circa 10 ani. În acest context, în ultimii ani, atît c...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 30 October 2014 | Hits: 17911 | Comments

Read more

Tineri de succes: Ghena Moroşanu, unicul moldovean la Hollywood!

News image

Invitatul emisiunii de astăzi este unul aparte. Este unicul moldovean care studiază actoria la Hollywood, la şcoala de film a lui Lee Strasberg. Numele acestui norocos este Ghena Moroşanu, un ...

Emisiuni | Administrator | Friday, 19 September 2014 | Hits: 19012 | Comments

Read more

Gunoiştea de la Ţînţăreni – bombă cu efect întîrziat sau...?

News image

Despre gunoiştea municipală de la Ţânţăreni, raionul Anenii Noi s-a scris mult…s-a vorbit şi mai mult…pentru ca în cele din urmă să fie dată uitării. Pentru că …aşa ne-am obişnuit! Groapa de gunoi de la Ţâ...

Emisiuni | Administrator | Saturday, 13 September 2014 | Hits: 19622 | Comments

Read more

EU sunt ACASĂ! Flash-mob de excepţie în cadrul Şcolii de Vară ASTRA

News image

Evenimentul culminant al şcolii de vară ASTRA (27-31 august 2014) l-a constituit organizarea de către toţi tinerii prezenţi a unui flash-mob în centrul capitalei, în scena din faţa Teatrului de Operă şi ...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 4 September 2014 | Hits: 18609 | Comments

Read more

Şcoala de vară ASTRA – prilej de întîlnire pentru tinerii români

News image

Şcoala europeană de vară ASTRA, ajunsă la a treia ediţie, a reunit în perioada 27 – 31 august curent 42 de tineri români din Republica Moldova, inclusiv din Grigoriopol,  din România şi Ucraina ...

Emisiuni | Administrator | Thursday, 4 September 2014 | Hits: 18876 | Comments

Read more

De vorbă cu... Sergiu Stanciu, viceministru al tineretului şi sportului

News image

Vă prezentăm în continuare o emisiune de excepţie din ciclul "De vorbă cu...". De excepţie, pentru că are drept invitat o personalitate de excepţie - pe dl Sergiu Stanciu, viceministru ...

Emisiuni | Administrator | Friday, 15 August 2014 | Hits: 18720 | Comments

Read more